Zilele trecute într-o ședință de psihoterapie online o clientă îmi spunea că prietena ei consideră că anxietatea este „un moft”. Anxietatea este o realitate cu care mulți se confruntă în diferite forme și grade. Dacă tu nu ai trăit sau nu ai interacționat îndeaproape cu anxietatea ar trebui să apreciezi faptul că poți experimenta starea de bine și te poți bucura de ea într-un mod ușor. Apelarea la un psihoterapeut online este o soluție eficientă pentru cei care doresc să gestioneze această stare în mod profesionist.
Ce este anxietatea și de ce nu trebuie ignorată?
Anxietatea nu este doar o stare trecătoare de neliniște, ci o reacție intensă la stres manifestată prin gânduri persistente, frică accentuată și simptome fizice precum palpitații, transpirații excesive și tulburări de somn. Este o problemă reală care poate afecta viața de zi cu zi și care necesită sprijin profesional din partea unui psiholog.
Persoanele care suferă de anxietate nu pot pur și simplu „să se relaxeze” sau „să o lase deoparte”. Este important să recunoaștem impactul pe care această stare emoțională îl are asupra celor care o experimentează și să încurajăm accesarea serviciilor de specialitate. Persoanele care suferă de anxietate au nevoie de sprijin, înțelegere și empatie. Cunoașterea este cheia înțelegerii simptomelor anxietății și modul în care aceasta afectează viața de zi cu zi a unei persoane. Acest lucru te va ajuta să fii mai răbdător și să nu interpretezi greșit reacțiile celui afectat.
Persoanele cu anxietate au nevoie de sprijin emotional fără a pune presiune pe ceea ce simt. Întreabă cum o poți ajuta și respectă limitele persoanale. Fraze precum „nu ai de ce să fii anxios” sau „calmează-te” nu funcționează, iar uneori este suficient doar să fii acolo și să asculți. În loc să-i negi emoțiile celui ce se confruntă cu anxietatea, arată-i empatie și spune-i că îi înțelegi dificultățile. Poți sugera tehnici precum meditația, respirația profundă sau terapia, dar fără a impune. Fiecare persoană gestionează anxietatea în mod diferit, iar sprijinul tău contează.
De ce să apelezi la un psiholog online pentru anxietate?
Un psiholog te poate ajuta să înțelegi mai bine cauzele anxietății și să îți dezvolți tehnici eficiente pentru gestionarea emoțiilor. Avantajele terapiei online includ:
- Accesibilitate crescută – poți avea ședințe din confortul propriei case
- Confidențialitate
- Flexibilitate – poți alege orele de terapie în funcție de programul tău
- Tehnici validate științific – beneficiezi de suport psihologic de la profesionisti
Dacă tu nu te-ai confruntat personal cu anxietatea, încearcă să abordezi subiectul cu empatie și înțelegere. Ascultarea atentă a celor care împărtășesc experiențele lor poate contribui la o mai bună conștientizare a complexității anxietății. Empatia față de cei care se confruntă cu anxietatea poate contribui la crearea unei comunități mai solidare și mai înțelegătoare. Încurajarea conversațiilor deschise și înlăturarea stigmatului asociat cu problemele de sănătate emoțională reprezintă pași esențiali către o comunitate mai sănătoasă.
Cum alegi un psihoterapeut potrivit?
Anxietatea este o realitate care trebuie înțeleasă și tratată cu empatie. Dacă te afli într-o situație în care simți că ai nevoie de sprijin sau îndrumare nu ezita să apelezi la un specialist.
Psihoterapia este un proces serios care trebuie realizat doar de specialiști. Pentru siguranța ta, asigură-te că lucrezi cu un psihoterapeut acreditat și verifică întotdeauna registrele oficiale pentru a alege un profesionist atestat de Colegiul Psihologilor din Romania. Accesează www.copsi.ro, secțiunea Registre – Registrul Unic al Psihologilor (R.U.P.) – R.U.P. Partea I.
Cu drag și susținere, psiholog online Alexandru Penciu.